مولدوفا مقابل رومانيا

Limba noastră-i o comoară În adîncuri înfundată, Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată. Limba noastră-i foc, ce arde Într-un neam, ce fără veste S-a trezit din somnul de moarte Ca viteazul din poveste. Limba noastră-i numai cîntec, Doina dorurilor noastre, Roi de fulgere, ce spintec Nouri negri, nouri denși. Limba noastră-i graiul pîinii, Cînd de vînt se mișcă vara; În rostirea ei bătrînii Cu sudori sfințit-au țara. Limba noastră-i frunză verde, Zbuciumul din codrii veșnici, Nistrul lin, ce-n valuri pierde Ai codrilor huci sărbătorești.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte, La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani! Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman, Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume Triumfător în lupte, un nume de Traian! Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine, Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii; Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne, Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii! Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine, Româna națiune, ai voștri strănepoți, Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine, "Viață-n libertate ori moarte!" strigă toți.